The richness of emotion that the writer touches is truly marvelous. He places himself completely in the most fantastic situations, and then responds on paper as if he was living out the events. The settings may be fantastical, but the agony, horror, sorrow...and humor, upon occasion...are real. Love lost becomes a soul-destroying episode, not merely a temporary, heart-rending parting. I was surprised by what I found in here. Poe was slightly different to what I thought. He is very much shrouded in shadow and the macabre, at least, his more successful stories and poems were. But there were also some very basic stories in here, some that felt like they weren’t even written by the same person. For every great piece of literature, there were two mediocre ones. I disliked the crime stories in particular. The best ones, for me, were the ones where the narrator laments a lost love on the cusp of insanity: these stories were simply beautiful. There can be no more absolute waste of time than the attempt to prove, at the present day that man, by mere exercise of will, can so impress his fellow, as to cast him into an abnormal condition, of which the phenomena resemble very closely those of death…”

Similarly, in “The Facts in the Case of M. Valdemar”, “a garbled and exaggerated account [of a supposed crime] made its way into society, and became the source of many unpleasant misrepresentations; and, very naturally, of a great deal of disbelief.” Why the Little Frenchman Wears His Hand in a Sling": 1 - read 1/22/2022. DNF. The dialect is frustrating. In “Shadow - A Parable”, Poe recognises the incredibility of his tale (set in ancient Egypt) by anticipating that some readers will disbelieve it and some will doubt it instead. The samples here are of stories which we would now class as "horror" or "suspense", but which Poe submitted to the public mainly as essays. Era pe vremuri un fel de obicei să-ţi baţi joc de aşa-numitele iubiri fulgerătoare. Dar oamenii, atât cei ce cugetă, cât şi cei ce simt adânc şi cu putere, le-au luat întotdeauna apărarea. Într-adevăr, datorită noilor descoperiri în aşa-numitul magnetism etic sau estetica magnetică, pare că sentimentele umane cele mai fireşti şi, prin urmare, cele mai adevărate şi mai puternice, sunt acelea care-ţi încolţesc în suflet ca printr-un fluid de simpatie spontană, că -într-un cuvânt- legăturile sufleteşti cele mai nobile şi mai trainice să fie acelea ce s-au născut dintr-o singură privire."

In “The Oval Portrait”, the narrator recounts a story about a painter who fell in love with a painting of his own wife, who perishes from his subsequent neglect. Mi-a plăcut la nebunie! De foarte mult timp n-am mai evadat din realitate, intermediat fiind de o operă, aşa cum am făcut-o citind "Crimele din Rue Morgue". Desigur că multe sunt scrierile care intermediază o "evadare din realitate", însă aceasta nu e una oarecare: pe lângă evadarea din realitate, are acea aură stoică, descrie un spirit analitic parizian al secolului XIX: "Însuşirile minţii noastre, pe care le denumim analitice, nu prea sunt făcute pentru a fi supuse analizei." E pentru prima dată când văd la Poe, pe lângă latura obscură, latura romantismului suferind, concentrarea pe eul propriu. În "Ligeia" prezintă melancolia neagră a unei iubiri pierdute din pricina sabiei morţii şi aura metafizică a dragostei. Nişte pagini care, pe lângă faptul că m-au făcut să uit cu desăvârşire de "realitate", au trezit în mine spiritul de detectiv. O chestiune interesantă: deşi am fost extrem de atent astfel încât să pot anticipa crima şi făptaşul ei, am rămas buimăcit la aflarea verdictului dat de narator. When divorced from his single-minded prosody, Poe's mastery of the language elegantly serves the needs of mood, characterization, and action. This is not always the case: his Ligeia retains his poetic narrowness, but his detective stories have a gentleness and wit found nowhere else in his oeuvre.

Lucrul interesant, specific acestei serii "criminale" (şi la propriu şi la figurat) e acela că autorul, Poe, da dovadă de o colosală erudiţie -îmbinând elemente ce aparţin unui cerc larg de ştiinţe, de sorginte reală şi umană deopotrivă. Ceea ce e "savuros", cel puţin pentru mine, e faptul că, deşi vizibilă această erudiţie, ea nu este deloc ostentativă, pedantă. Analizând-o îndeaproape, am observat că fiecare detaliu e la locul lui, iar nu pus acolo ca o dovadă a pedanteriei. Lipsind nuvela de elementul respectiv, cade tot firul. Acest fapt cere, din partea artistului, o muncă imensă. The concealment tales are followed by a number of mistaken entombment tales, the first being “ The Fall of the House of Usher”. In “The Pit and the Pendulum”, it is the narrator who is entombed during the Inquisition: Being the first short story Poe has ever published, Metzengerstein includes all the well-known aspects of his writing style which he has become so popular for. Quite disturbing, relying on speculative thoughts due to the narrative, a thought-provoking turning point and a deeper meaning which appears when thinking more precisely about the story. Poe has excellently explored the interesting concept of metempsychosis through this interesting short story which focuses on the feuds of two rivaling Hungarian families. [Please don't read the synopsis on the Goodreads book edition, since it spoils the story and its apparent meaning in their entirety.]Morella, după biografia lui Poe, este ea însăşi una dintre iubirile lui (însă nu a confirmat nimeni ceea ce a scris el aici despre destinul ei). Povestirea descrie un proces de metempsihoză aparte: trecerea sufletului mamei (moartă la naşterea copilei) în sufletul fiicei ei. Poe descrie simţământul de melancolie pe care avea să-l aibă la vederea copilei, aducându-i aminte, prin procese freudiene, fizic şi psihic, de mama ei, de iubita naratorului: "nume a cărui simplă amintire îmi trimitea de obicei şuvoaie de sânge clocotitor din tâmple până-n inima? Ce diavol a izbucnit din străfundurile sufletului meu, când, sub bolţile întunecoase, am şoptit la urechile cuviosului preot numele - Morella?" Thus, Poe questions the role of reason and logic, not just in the process of detection, but in the creation of literature. Edgar Allan Poe is dead. He died in Baltimore the day before yesterday. This announcement will startle many, but few will be grieved by it.’